Ursus Evolution Tour 2011 ajunge în week-end la Iaşi

Ursus Evolution Tour 2011 se va desfăşura în această vară în patru orase, printre care şi Iaşi. Evenimentul se va desfăşura în perioada 9-10 iulie pe platoul din faţa Palatului Culturii din Iaşi, începand cu orele 17:00. Într-o combinaţie complexă, URSUS Evolution aduce pe aceeaşi scenă artişti care vor oferi un sound eclectic format din hip-hop, rock, punk, ska, alternative şi electro-dance.

Curentul hip-hop va fi reprezentat de Paraziţii, Puya, Guess Who şi Grasu XXL, o gaşcă nebună care deţine reţeta pentru poza perfectă: mii de mâini în aer care îi acompaniază pe cele mai bune flow-uri de hip-hop. Iris, Cargo şi Zdob şi Zdub vor ţine steagul sus pentru iubitorii rock-ului adevărat, pentru cei care muzica înseamnă acorduri perfecte de chitară şi refrene cântante cot la cot cu cei mai buni prieteni. Şuie Paparude, pionierii muzicii electronice din România, şi R.O.A. feat. Junkyard ne vor arăta că ne place, place, place sufletul din aparat. Inspiraţi din curentul punk din SUA, băieţii de la E.M.I.L. ştiu că extratereştii merg iarna la ski şi au de gând să arate tuturor iubitorilor muzicii de ce acordurile optimiste şi versurile la mişto pot face dintr-o cântare un adevărat party.

Program Ursus Evolution Tour la Iaşi:
Sambătă, 9 Iulie vor concerta: Les Elephants Bizarres, E.M.I.L, Roa Junkyard, Cargo, Parazitii, Zdob si Zdub.

Duminică, 10 Iulie vor concerta: The Mono Jacks, Guess Who, Suie Paparude, Grasu XXL, Puya, Iris.

Despre contact@geozamfir.ro