Simirad la inaugurarea unui drum judetean: “Este laudabil ca din trei lucrari am nimerit una si jumatate foarte bune” (VIDEO)

CJ Iasi a inaugurat ieri lucrarile la proiectul de modernizare a drumului DJ 208 limita judet Neamt – Iasi – limita judet Suceava inainte ca proiectul sa fie finalizat integral. CJ si constructorul au fost fortati sa inaugureze lucrarile la cei 42 km de drum pentru a respecta termenul de executie de 19 luni, in conditiile in care nu s-a mai obtinut o prelungire de la autoritatea de management.

La trei ani de la semnarea a trei contracte de finantare pentru modernizarea a tot atatea drumuri interjudetene, presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad a spus ca s-a reusit realizarea a jumatate din volumul lucrarilor totale. “Este laudabil ca din trei lucrari am nimerit una si jumatate foarte bune. Vom vedea ce facem mai departe cu drumul Iasi – Vaslui, sper sa fie declarat castigator un constructor la fel de serios ca PA&CO”, a spus Simirad.

Mai in gluma mai in serios seful CJ a spus ca actuala administratie(guvernare) a Romaniei functioneaza doar la 33% din capacitate, astfel incat, daca s-a putut realiza finalizarea unui drum judetean din trei, inseamna ca munca depusa pana acum in fruntea institutiei este in grafic.

Despre contact@geozamfir.ro