Oficial: Cristian Adomniţei propus de USL Iaşi la funcția de preşedinte al Consiliului Judetean

Analizând cu obiectivitate sondajul sociologic realizat la nivelul judeţului Iaşi prin care s-au măsurat intenţiile de vot, notorietatea şi opiniile alegătorilor din judeţul Iaşi, Biroul Politic Teritorial al PNL Iaşi […]

Analizând cu obiectivitate sondajul sociologic realizat la nivelul judeţului Iaşi prin care s-au măsurat intenţiile de vot, notorietatea şi opiniile alegătorilor din judeţul Iaşi, Biroul Politic Teritorial al PNL Iaşi a decis în unanimitate desemnarea deputatului Cristian Adomniţei candidat al USL la preşedinţia Consiliului Judeţean.

Cristian Adomnitei este recomandat şi de o traiectorie politică importantă: consilier judeţean, deputat, preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL şi ministru al educaţiei, ipostază din care a sprijinit semnificativ învăţământul ieşean, universitar şi preuniversitar.

În urma votului expimat de Biroul Politic Teritorial al PNL Iaşi, Cristian Adomniţei face următoarea declaraţie: “Este o mare onoare pentru mine să primesc o asemenea încredere din partea ieşenilor şi, prin urmare, să fiu desemnat candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi. Obiectivul meu principal, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, şi alături de ieşeni, este să întoarcem Iaşul cu faţa spre viitor, abordând o altă atitudine, către dezvoltare, una deschisă, energică şi proactivă. Îmi propun, în primul rând, crearea de locuri de muncă, atragerea de investiţii, în principal din fonduri europene şi din capital privat, dezvoltarea infrastructurii, cu atenţie prioritară asupra Aeroportului Iaşi şi a Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, şi derularea de proiecte europene. În ceea ce priveşte Municipiul Iaşi, nucleu al judeţului, îmi propun dezvoltarea prioritară a celor două domenii fundamentale de activitate: educaţia şi sănătatea. În aceste două domenii trebuie investită cea mai pare parte a resurselor pentru a putea fructifica avantajele prezentului şi oportunităţile viitorului, generând astfel rate mari de profit şi încasări sporite la bugetul local. Doar împreună vom reuşi să dăruim copiilor noştri un Iaşi mai prosper, mai curat, mai frumos, un Iaşi al “ marilor zidiri şi al marilor iubiri”, nu doar ca stereotipuri cultural , ci ca realităţi valabile“, a afirmat Cristian Adomniţei.

Despre contact@geozamfir.ro