CTP: Numai alienaţii mintal ar putea vota cu partidul lui Dan Diaconescu. PPDD e o tumoare politică

Un partid inexistent, o excrescenţă, o tumoare politică. Aşa descrie Cristian Tudor Popescu formaţiunea politică fondată de Dan Diaconescu. Editorialistului Cristian Tudor Popescu mai spune că societatea românească este într-o […]

Un partid inexistent, o excrescenţă, o tumoare politică. Aşa descrie Cristian Tudor Popescu formaţiunea politică fondată de Dan Diaconescu. Editorialistului Cristian Tudor Popescu mai spune că societatea românească este într-o etapă de involuţie. Totuşi, în ciuda criticilor dure pe care editorialistul le-a adus, Dan Diaconescu nu pare descurajat, ba chiar mai mult e convins că PP-DD va câştiga alegerile.

Oricât de bizar ar părea, românii continuă să creadă în promisiunile electorale care nu pot fi respectate. Un exemplu în acest sens sunt cei care speră că vor primi câte 20.000 de euro din partea lui Dan Diaconescu, care îşi propune să candideze pentru funcţia de preşedinte al României.

Într-o intervenţie telefonică la Ştirile Serii de la România TV, editorialistul Cristian Tudor Popescu a criticat dur atât partidul lui Dan Diaconescu, cât şi pe susţinătorii acestuia.

În ultimii 20 de ani, spune, Cristian Tudor Popescu, acest tip de mesianism electoral a fost practicat de câteva personalităţi politice precum Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali. Şi numai persoane alienate mintal ar putea, în opinia jurnalistului, să voteze cu personaje gen Dan Diaconescu şi cu partidul său, PP-DD.

În direct la România TV, Cristian Tudor Popescu a declarat că fenomenul Dan Diaconescu este îngrijorător tocmai pentru că foarte mulţi români cred în promisiunile fără acoperire ale realizatorului TV.

“Dacă ar fi fost câţiva, nu era o problemă. Şi numărul lor dă, prin extrapolare, o imagine a maturităţii psiho-politice a poporului român în anul 2012. Pentru că votarea unui partid cu o asemenea platformă-program, cu un asemenea lider, un partid inexistent, care e compus dintr-un televizor de apartament, arată cât discernământ are în clipa de faţă, politic, poporul român. Există o idee intens vehiculată: au dezamăgit PNL, PSD, PDL de-a lungul timpului şi iată, să votăm acest PP pentru că ei nu au fost la guvernare. Ăsta e un argument absurd. Am mai întâlnit aşa ceva cu privire la Corneliu Zelea Codreanu, care a fost scuzat pentru ceea ce a făcut cu faptul că n-a fost la guvernare niciodată, că n-a fost la putere. Aşa şi aici. Trebuie să vină acest domn cu partidul său la putere. Te sparie gândul ce s-ar putea întâmpla în această ţară dacă o asemenea excrescenţă, o asemenea tumoare politică ar ajunge să conducă România”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Editorialistul a precizat că acordarea votului pe baza unor promisiuni privind rezolvarea “peste noapte” a problemelor nu poate avea o altă justificare, decât alienarea mintală: “Oricât de sărac ai fi, orice probleme ai avea, nu poţi să consideri o soluţie acest partid despre care vorbim, decât dacă vorbim despre alienare mintală. Alienarea mintală este o formă a îndepărtării de realitate, a scăderii prizei la realitate a individului, care nu mai apreciază corect ce se întâmplă în jurul lui. Judecă după un model fundamental greşit, care nu mai are legătură cu realitatea”.

În replică, Dan Diaconescu susţine că, în ciuda criticilor aduse de jurnalist, el este convins că partidul pe care l-a fondat va câştiga alegerile.

Despre contact@geozamfir.ro